top of page

De ce iubesc jocurile Indie?

  • Writer: Rămâi în ţară
    Rămâi în ţară
  • Mar 30, 2020
  • 5 min read

Updated: Apr 8, 2020

Înainte de a-mi declara dragostea nemărginita pentru jocurile Indie, aș vrea să spun că nu discriminez niciun joc în funcție de sursă şi voi juca orice consider că a fost creat pentru a fi jucat și nu pentru a fi vândut. În prezent am ales să joc Doom: Eternal și este absolut genial. În ultimii ani am evitat să cumpăr orice are sigla EA pentru că nu m-au atras în niciun fel, însă am jucat Apex Legends (deși nu m-a prins, cum nu m-au prins nici alte Battle Royale) și am jucat cu mare plăcere Star Wars Jedi: Fallen Order. Deși nu este neapărat cel mai original joc, pot spune că a meritat toți banii.

Cu toate acestea, de când am descoperit jocurile Indie, am început treptat să privesc acest hobby altfel, devenind mai mult decât atât: poate un stil de viață, un fel de a gândi, o parte din mine. Nu plâng sau urlu pe rețele de socializare atunci când un joc pe care îl așteptam (mă) dezamăgește, pentru că mereu vor exista jocuri ce merită jucate. Până să am revelaţia Indie, eram mare fan al shooterelor (încă sunt fan) și Ubisoft era developerul meu preferat, iar EA și Activision erau undeva în top 5 (cum m-am schimbat eu, dar cum s-au schimbat și aceste companii), însă într-o zi, după ce am citit multiple articole despre astfel de jocuri, am decis să ofer o șansa și am jucat fie Braid, fie Limbo, chiar nu mai țin minte care a fost primul. Atunci am înțeles că nu ai nevoie de un buget de milioane de dolari şi de zeci, sute sau mii de oameni implicați în dezvoltare. Important este să ai viziunea potrivită, oamenii potriviți cu care să o realizezi și să faci asta din suflet.

Sunt multe jocuri ce m-au fascinat iar Limbo este un exemplu foarte bun, deoarece este un joc simplu, un platformer 2D, cu puține controale, o grafică simplă, alb negru, muzica este subtilă, iar povestea este pe așa zisul „show don`t tell”. Toate acestea, în combinație, dau un rezultat incredibil, un joc care te prinde, te ține cu sufletul la gură și oferă o atmosferă inedită. Deși este un joc destul de vechi, este în continuare menționat în diferite topuri sau discuții, pentru că este făcut atât de bine. A fost un joc cu un obiectiv bine stabilit și foarte bine îndeplinit. Un alt exemplu bun este Minecraft, pe care l-am jucat, dar nu m-a prins. Cu toate acestea, jocul este probabil cel mai bun exemplu de joc Indie care a explodat ca popularitate, atât de mult încât după ce a fost creat de către un singur băiat şi continuat de către Mojang, Microsoft a luat decizia să cumpere compania şi a transformat Minecraft într-unul dintre cele mai populare jocuri din toate timpurile: asta se datorează, cred eu, faptului că a fost un sandbox cu o grafică simplă, dar cu posibilități virtual infinite, fiind oameni care au reușit să reproducă 1:1 construcții din Game of Thrones, Lord of the Rings, Star Wars și multe altele. În plus cineva a creat un computer funcțional, cu procesor, RAM și toate cele, folosind elementul redstone. Impresionant, oamenilor li s-a oferit o unealtă cu care puteau face orice le permite imaginația și unii au reușit să facă lucruri inimaginabile.


ree

Unul dintre jocurile mele preferate este Hollow Knight, un 2D platformer, metroidvania, soulslike. Deși împrumută multe elemente de la alte jocuri (Metroid, Castlevania, Dark Souls, etc) o face într-un mod original, cu o grafică desenată manual, absolut superbă, muzica foarte bună și atmosferică, un gameplay și niște mecanici foarte aproape de perfecțiune, o poveste interesantă și nemaiîntâlnită, cu o dificultate pe măsură. Rezultatul, un clasic instant, care nu își ascunde sursele de inspirație, ci dimpotrivă, le onorează cu fiecare moment, fiecare pixel, fiecare lovitură de ac, fiecare mecanică, inamic, putere, boss și multe altele. Ceea ce încerc să spun este că nu este o problemă dacă te inspiri de la cei mai buni, atât timp cât aduci propriile inovații, iar rezultatul final este unul original și captivant. Apropo, jocul este făcut de către Team Cherry, 4 indivizi, dintre care unul a fost dedicat pe sunet și muzică.

Că să fac o analogie, gândiți-vă la jocurile AAA ca la un restaurant sau un lanț de restaurante popular, pe care te poți baza (uneori sau deseori, depinde de restaurant). Unii developeri pot fi comparați chiar cu lanțuri populare de fast food, pe când jocurile Indie sunt un simplu restaurant de familie, unde poate se gătește aceeași mâncare pe care o mănâncă și ei, poate gătesc ambii soți, sau mama și bunica, tatăl și fiul, două verișoare sau niște prieteni buni; cert este că pun suflet în fiecare oală, cratiță, tavă și vor să ofere clienților un produs de calitate. Referitor la mâncare, cea mai bună pizza pe care am mâncat-o vreodată (și am mâncat destulă pizza la viața mea) a fost în Roma, la un restaurant mic, undeva pe o străduță, care avea doar 4-5 mese. Pizza ne-a fost servită chiar de proprietar şi totul era perfect la acea pizza: blatul, ingredientele, textura, sosul, precum și atmosfera din restaurant; totodată, când fac o comanda de pizza de acasă, știu că mereu mă pot baza pe pizza de la Trenta (rareori a ajuns mai rece sau poate nu a fost coaptă foarte bine sau un pic arsă). De aceea, vă recomand să încercați, când aveți posibilitatea, să mâncați și de la restaurantele mici, de familie, mai ales că acum putem folosi aplicații precum Trip Advisor sau putem citi review-urile de pe Google.

Întotdeauna micii developeri vor încearcă să facă ceva aparte, aşa cum sunt cei de la SuperGiant Games, ale căror jocuri le-am savurat (cu excepția Bastion, pentru nu știam de ei pe vremea aceea). Cel mai nou joc al lor, Hades, care în acest moment este încă în early access, dar este gata în mare parte, mai lucrează la poveste, optimizare, conținut adițional. Este probabil cel mai consistent developer Indie, deoarece toate jocurile lor sunt de o calitate superioară, din toate punctele de vedere, fie că e vorba de poveste, grafică, muzică sau gameplay, toate sunt geniale.

Lista de exemple poate continua, şi ar fi câteva recomandări Indie (poate o să fac la un moment dat). Ideea este că sunt convins că majoritatea oamenilor care au o oarecare afinitate pentru jocuri video, chiar și board games, ar găsi aproape sigur ceva care să le placă. O bună parte din jocurile AAA sunt făcute să fie cumpărate, fie că vorbim de looter shooters, battle royale, sports simulators, întotdeauna vă fi un trend ce va fi exploatat la maxim, atât de mult încât jocurile încep să își piardă din substanță, devin mai mult formule matematice/informatice și mai puțin forme de artă. Mereu vor fi studiouri mari precum CD Projekt Red, Naughty Dog sau FromSoftware care vor investi fiecare urmă de creativitate de care dispun și fiecare persoană implicată vă lasă o parte din suflet în acel joc, dar acest lucru devine din ce în ce mai rar la jocurile AAA și din ce în ce mai des la cele Indie.

Nu vreau să critic preferinţele nimănui, consider că fiecare alege şi joacă ce consideră că îi aduce satisfacție/fericire/bucurie/liniște. Dar este posibil ca undeva, în această mare de jocuri, să găsiţi o nestemată ascunsă (hidden gem) ce se poate cățăra în topul preferințelor voastre. Înțeleg faptul că sunt oameni cărora le plac foarte mult anumite tipuri de jocuri, ce sunt greu de găsit în lumea Indie, sau pur și simplu sunt foarte buni la ceva ce este foarte greu de făcut cu un buget redus. De exemplu, streamerul shroud nu știu dacă s-ar juca ceva gen Hollow Knight sau Hue sau Cuphead, dar când este atât de bun la headshot-uri și distruge pe toată lumea din queue, nu văd de ce nu ar continua să facă asta.

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating

©Copyright 2025 Rămâi în țară

bottom of page