Vrei o soluție sau vrei să fii ascultat?

Și uite-așa am avut inconștiența de a da formă unui gând materializat după ani de încercări în a fi un bun prieten. Pentru că prietenii sunt familia pe care ne-o alegem și ne pasă de ei, ca în orice relație lucrăm la un cadru cât mai stabil și adaptat nevoilor noastre, însă de multe ori comunicarea ne pune bețe-n roate. Și deși suntem povestitori înnăscuți, suntem deficienți în comunicare. A povesti și a comunica sunt două acțiuni complet diferite și pentru ca o prietenie să meargă, trebuie să lucrăm la ambele.

Voi lăsa deoparte povestitul din motive evidente; cu comunicarea am eu o problemă... și nu numai eu.Pentru că ajung multe povești la mine, nu mă pot împiedica din a observa că populația actuală își face prietenii pe baza unui singur criteriu: disponibilitatea de a trăncăni vrute și nevrute într-un cadru sigur. Practic, un confident, un participant activ la discuție, un susținător feroce al tuturor inepțiilor debitate de cel ce se confesează, un martor al existenței lui. „Prietenul la „vorbă” se cunoaște”.

Răsărit de lună - Copyright @ Silver Photography

Cu alte cuvinte, asistăm la dezvoltarea unor prietenii bazate pe ascultat, nu pe un ajutor real acordat. Oare să fie asta o nevoie sau o superficialitate?

Când am învățat deja să ne descurcăm singuri și purtăm cu mândrie niște CV-uri din care ies în evidență calități precum „problem solver” și „solution seeker”, pentru ce mai avem nevoie de prieteni care vin cu idei în loc să vină cu tăcere prin ascultare? Și totuși, uneori parcă se simte ca și cum oamenii sunt auziți, nu ascultați. O mare de forfotă și niciun val.

Dar vine un moment când prietenii noștri sunt triați și ar fi bine să ne raportăm la ei în felul în care pot ei să fie prezenți în viața noastră. Cum împaci doi prieteni care au nevoi și o manieră de răspuns diferite? Un prieten își dorește un sfat, o rezolvare, iar celălalt aduce un „Îmi pare rău, nu meritai asta.” Sau viceversa, unul care își dorește înțelegere și acceptare din partea celuilalt și tot ce primește e un „ai încercat să...? cred că funcționează în cazul tău”.

Este vreunul de condamnat?

Și aici revine comunicarea pentru că până la telepatie mai avem. Acel act de a exprima în mod clar și conștient care sunt sentimentele tale și așteptările de la cealaltă persoană.

Vă spun din experiența personală. Mi-a luat ani de zile să deslușesc logaritmul pentru că persoanele cu un EQ mediu și puternic ancorate în realitate cu greu pot înțelege ceva prin care nu au trecut niciodată, darămite să accepte și să asculte?

Acestea fiind spuse, vă urez prietenii sănătoase care să vă fie balsam emoțional, stâlp de susținere și un Dorel ceva mai inteligent care știe să rezolve treaba.

Vă mulțumesc pentru că m-ați ascultat ;)