top of page

Loop: după mult timp, o nouă piesă, din România

  • Writer: Alex
    Alex
  • Jun 28
  • 2 min read

Updated: Jun 30

Ascult muzică în principal în mașină, când sunt la volan, dar de obicei sunt playlisturi făcute de mine, cu muzică amestecată, muzica ce îmi dă o anumită stare, îmi trezește anumite amintiri sau mă face să mă simt într-un fel anume.

Mi-a plăcut muzica de când mă știu și am avut marele noroc de a asculta în casă muzică bună, cred eu. Nu pot spune că sunt consumator de radio, însă nu ai cum să nu auzi cel puțin o dată piesele care ajung hituri în anumite perioade... iar așa mi-a ajuns la urechi o piesă căreia, o să recunosc, la început nu i-am dat nicio șansă pentru că am auzit-o, nu am ascultat-o.


ree

Cu toate astea, am auzit-o și a doua oară, am fost atentă la versuri și apoi am vrut neapărat să văd clipul... și atunci s-a întâmplat, am realizat cât de mult mă regăsesc în versuri, în clip, în tot. Iar pentru că simțeam atât de profund totul, am ales să-i acord un tratament pe care puține piese l-au primit de-a lungul existenței mele de consumator de muzică: loop. Să fi fost prima dată vreo jumătate de oră, 40 de minute? Nu mai știu exact, îmi amintesc doar starea mea de liniște, de regăsire, și sunetul clar și curat pe care îl auzeam iar și iar în căștile monitoare.


Bravo, Alexia! "Plouă cu șervețele" (https://www.youtube.com/watch?v=kYjMMY7sweQ&list=RDkYjMMY7sweQ&start_radio=1) este o piesa manifest, un mesaj puternic cu privire la dualitatea sentimentelor femeilor și la o luptă pe care puțini dintre noi o conștientizează, o imagine puternică la exterior, însă profunzime, fragilitate, detalii fine, dar extraordinare ce rămân ascunse privirii și simțurilor celor din jur.


Alexia are propria voce, propriul drum, propria carieră și de la piesa anterior menționată curiozitatea m-a făcut să caut mai multe lucruri despre ea.


Așa am realizat că și "Interstelar", de 2 ani în playlist-ul meu, este tot a ei. Ce-i drept, nu știam despre "Peste mări", dar a primit și ea un loc în muzica mea din mașină.


Ceea ce pot să spun din suflet este... îți mulțumesc pentru muzica ta, o muzică cu suflet și pentru suflet, o muzică născută poate și din momente dureroase. Pentru că de-a lungul timpului am observat și învățat că arta care îți ajunge la suflet are în spate și momente de durere și suferință, momente care s-au transformat în creație.


Și cel mai important, muzica asta frumoasă și de suflet e de aici, de pe plaiuri mioritice, pentru că Alexia a rămas în România, a ales să facă muzică aici. Mult succes în toate proiectele viitoare și îți mulțumim că ai rămas!


Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating

©Copyright 2025 Rămâi în țară

bottom of page